Cum stii ca pisica ta te iubeste enorm. Micuta felina iti poate spune “Te Iubesc” si sa-ti transmita pupici! Cum face asta?

Foarte multi oameni simt nevoia de a avea in jurul lor un animal de companie. In cele mai multe cazuri suntem tentati sa alegem un catel, deoarece acestia sunt mai usor de dresat, sunt ascultatori dar nu in ultimul rand sunt capabili sa ofere foarte multa dragoste si afectiune.

Cu toate acestea multa lume alege o pisicuta in locul unui catel pentru a le fi companion. Gratioasele feline sunt usor de intretinut mai ales in spatiile inguste cum ar fi apartamentele. Cu toate acestea se stie foarte bine faptul ca o pisica are un caracter total diferit de cel al cainilor.

Pisicutele tind sa fie ceva mai independente, de aceea se spune ca nu tu iti alegi pisica ci pisica te alege pe tine. Au un caracter puternic si de aceea sunt mult mai greu de dresat iar in unele cazuri chiar imposibil. Dar o intrebare sta pe buzele tuturor: De unde stim ca pisica pe care o ingrijim si o iubim, ne iubeste cel putin la fel de mult?

Ei bine aflati ca delicatele feline sunt capabile de a oferi foarte multa dragoste, isi iubesc enorm stapanul doar ca au metode diferite de ati arata asta. Trebuie sa stii sa interpretezi dovezile de afectiune ale pisicutei tale, sa le vezi si sa-i raspunzi cu aceiasi moneda.

Cand pisica ta te loveste usor cu capul, frecandu-si fata de tine sa stii ca ti-a pus Dumnezeu mana in cap. Acest ‘tratament’ special iti spune clar ca este indragostita iremediabil de tine. In acel moment ea isi lasa pe tine o serie de feromoni faciali, ca expresie a sentimentelor pe care ti le poarta.

Toata lumea a observat ca pisicile torc. Cand o pisica toarce langa tine de i se zguduie corpul, ii scade ritmul cardiac si astfel poti sti ca micuta felina se simte confortabil langa tine si ca te iubeste.

Pentru a interpreta multe dintre starile pisicii noastre, trebuie sa fim atenti la coada ei. Coada pisicii spune multe despre starea ei afectiva. Daca este infoiata inseamna ca se sperie sau daca da puternic stanga dreapta atunci ceva sigur nu ii convine si este deosebit de nervoasa. Exista insa si un moment cand aceasta da scurt din varful cozii atunci cand o strigam sau cand se afla in preajma noastra. In acest mod isi arata bucuria pentru faptul ca se afla in preajma ta, deci te iubeste.

Cand doua persoane se iubesc, se “giugiulesc”, se musca si se saruta usor. La fel si pisica ta cand te musca usor, te rontaie, trebuie sa stii ca este pur si simplu innebunita dupa tine.

Pentru o pisica siguranta este totul. Pozitiile in care se aseaza pot deasemenea sa ne spuna multe despre ele. Atunci cand se aseaza cu burtica in sus langa tine sau in preajma ta, sa stii clar ca incearca sa iti atraga atentia. Este un semn de maxima incredere deoarece in acea pozitie ea este foarte vulnerabila.

Iti mai poti da seama ca i-ai “picat cu tronc” atunci cand pisica ta te “spala” cu limbuta ei aspra. De un asemenea tratament regal te poti bucura doar daca este profund atrasa de tine.

Te-ai asezat in pat. Pisica vine langa tine si incepe sa te “framante” cu labutele, uneori minute in sir? Prin acest tip de masaj ea nu doreste sa-ti spuna decat ca te iubeste.

Te-ai uitat vreodata in ochii pisicutei tale? Ei bine, afla ca micuta felina iti poate spune “Te Iubesc” si sa-ti transmita pupici! Cum face asta? Se uita la tine si clipeste lasciv! Este un sarut cu ochii. Asta sigur nu stiai.

Chiar si simplul fapt ca se culca langa tine este tot un semn de afectiune. Este clar ca se simte in siguranta langa tine, se simte protejata de prezenta ta.

Daca stai la casa si te trezesti ca pisica iti aduce la usa tot felul de “daruri” sub forma unor soricei, vrabiute insecte etc., trebuie sa te simti ca un imparat deoarece, aceste ofrande iti sunt oferite ca dovada a dragostei netarmuite pe care ti-o poarta.