De ce numeşte ţara noastră România şi de ce nu poartă Italia acest nume?

Un clip publicat pe canalul Name Explain de pe YouTube arată de ce se numeşte România aşa şi nu Italia. România vine, potrivit naratorului, de la „romanus”, cuvântul latin pentru „roman – cetăţean al Romei”.

Dacia a fost provincie romană, aşa că nu surpinde faptul că ţara noastră a ajuns să se numească România.

Totuşi, de ce nu i-au dat romanii acest nume Peninsulei Italice? Numele de Italia a originat în sudul peninsulei şi vine de la tribul cunoscut sub numele de italici. Aceştia, numiţi şi latini, au format Regatul Roman, care a devenit ulterior republică prin cucerirea peninsulei şi apoi un imperiu.

Numele de România a fost stabilit prin Constituţia din 1866.

Numele de „România“ vine de etnonimul „român“ şi de la numele Ţării Româneşti, provincia la sud de Carpaţi care datează din Evul Mediu, din secolul al XIV-lea. Istoricii spun că numele „România“ era menţionat neoficial în ziarele care apăreau înainte de Revoluţia de la 1848.

Potrivit istoricului bănăţean Ioan Haţegan, numele ţării noastre este strâns legat de Imperiul Roman de Răsărit (sau Imperiul Bizantin). Actuala denumire a statului a apărut pentru prima oară, în această formă, în secolul al XIX-lea, dar originile sunt mult mai vechi.

Paşoptiştii au ales acest cuvânt care să-i unească pe cei care se numeau oricum „români”. „Dat fiind că eram o ţară latină, la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de unirea lui Cuza, Alecsandri şi alţi intelectuali din acea perioadă au ales termenul de România, care vine de la vechea Romania, teritoriu al Imperiului Bizantin.

România de astăzi este singura ţară neo-latină care a mai rămas din Imperiul Roman de Răsărit”, a explicat istoricul bănăţean Ioan Haţegan, părere confirmată şi de faptul că popoarele din jur sunt în majoritate slavice, românii fiind singurul popor din Balcani cu o limbă ce are origini clare în limba latină.

Numele de România, oficial din 1862 Oficial, numele de România a fost recunoscut în anul 1862, în cadrul primei Adunări Generale de după unirea Moldovei cu Ţara Românească. „Ţara noastră şi-a luat numele oficial la 24 ianuarie 1862, atunci când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar, prin efortul remarcabil depus de Alexandru Ioan Cuza, care la data de 5 ianuarie 1859 a fost ales domnitor al Moldovei, iar pe 24 ianuarie al aceluiaşi an şi al Ţării Româneşti.