Ei sunt egoiștii zodiacului. Mare grijă la aceste persoane! Nu acceptă să nu obțină ceea ce vor și întotdeauna trebuie să fie așa cum spun ei

Orice persoană are o doză de egoism, ceea ce nu este de blamat. Însă, podiumul pentru egoism este ocupat de trei zodii care duc totul la un alt nivel și care își pot strica relații importante, dacă nu învață să se controleze.

Berbec

Berbecii știu ce vor și cum să obțină ceea ce vor. Aceștia nu se opresc până când nu își văd obiectivele îndeplinite. Deși determinarea lor este grozavă, uneori, acești nativi pierd controlul, refuzând să facă compromisuri. Ei se pun întotdeauna pe primul loc, ceea ce îi poate costa în relațiile pe care le prețuiesc.

Taur

Deși ceilalți se pot baza pe ei, nevoia de siguranță a Taurilor îi face adesea să fie materialiști, egoiști și lacomi. Ei sunt capabili să devină prea sensibili, posesivi și puțin agresivi. Pentru ei pare să nu existe cuvântul „destul”. Dacă nu se controlează, își pot strica cele mai importante relații.

Gemeni

Gemenii se adaptează foarte bine în orice mediu ori situație. Însă, acest talent al lor are legătură cu egoismul. De exemplu, nu au nicio problemă să afișeze o cu totul altă atitudine sau personalitate odată ajunși la o petrecere, deși pe drumul spre eveniment le-au dat o impresie diferită celor care i-au însoțit.

Astfel, persoanele de lângă acești nativi pot fi deranjați de aceste schimbări surprinzătoare și pot avea impresia că Gemenii sunt mai degrabă superficiali și falși.

Citeste si: „ATENȚIE, răbufnește ușor!” Cu ce semne de avertizare ar trebui să vină fiecare persoană, în funcție de zodie

În materialul următor, am sintetizat, cât de bine am putut, caracteristicile…negative specifice fiecărei zodii. Cine este hipersensibil? Cine este răutatea întruchipată? Puteți afla, citind articolul de mai jos!

Ce bine ar fi dacă am ști din start care sunt aspectele mai puțin plăcute ale unei persoane. Am putea fi mai înțelegători cu cei dragi, aici mă refer la familie, oamenii pe care nu îi putem înlătura din viața noastră. În același timp, am ști de cine să ne ferim când vine vorba de prieteni sau parteneri de viață.

RAC
„Drum cu denivelări”- Poate răbufni într-o criză de plâns în orice moment, în special atunci când sentimentele lor nu sunt înțelese de cei din jur.

SCORPION
„Pericol iminent”- Sunt capabili de o răutate greu de egalat atunci când sunt (sau se simt) trădați de persoanele la care țin.

PEȘTI
„Dau și fug”- Te vor face să te simți ca cea mai importantă persoană din lume, dar, după ce te cuceresc, vor trece rapid la următoarea „victimă”.

BERBEC
„Vizibilitate redusă”- Aparențele înșală! Par să fie mult mai interesați de tine decât sunt. Adevărul este că în timp ce te asaltează cu complimente, fac acelasși lucru altor cinci persoane.

LEU
Sunt atât de direcți încât vei crede că te jignesc. Nu au filtru, scot pe gură orice le trece prin minte.

SĂGETĂTOR
„Pericol de explozie!”- Sunt o bombă care poate exploda, de fericire, în orice clipă! Trebuie să își exteriorizeze fiecare sentiment prin muzică, dans, gesturi tandre.

TAUR
„Atenție, trec melcii!”- Sunt total incapabili să ia decizii rapid sau să își schimbe părerile prea ușor. Au nevoie de timp, vor întoarce problem ape toate părțile și urăsc să fie grăbiți de altții.

FECIOARĂ
„Cerșetoria interzisă!”- Au nevoie de grijă constantă. Dacă simt că nu primesc ce li se cuvine, vor cerși complimente de la oricine le iese în cale.

CAPRICORN
„Atenție, radar!”- Sunt extrem de serioși și taxează orice glumă care încalcă limitele impuse de ei.

GEMENI
„Vizibilitate redusă”- Comunicarea este foarte importantă pentru Gemeni. Dacă cumva vor simți că nu primesc informații clare, nu vor ezita să își manifeste nemulțumirea.

BALANȚĂ
„Pace și properitate!”- Se lasă ușor manipulați de idei și promisiuni mărețe. Ajung să creadă cu atâta tărie în idei utopice încât vor încerca să își coopteze toți apropiații în misiunea lor de a salva planeta.

VĂRSĂTOR
„Succesiune de curbe periculoase”- Caută permanent metode de a testa inteligența celor din jur. Se cred superiori tuturor și nu scapă vreo ocazie în care să demosntreze asta.