Haina il face pe om? Un om al strazii este gonit din mai multe restaurante si magazine. Cateva ore mai tarziu, se intoarce imbracat la patru ace. Cum reactioneaza toti cei care l-au refuzat

Moralmente, se susţine faptul că nu aspectul fizic, ci interiorul ar trebui să conteze.

Că învelişul superficial al conţinutului este doar o etichetă care n-ar trebui să aibă greutate în interacţiunile umane. Dar ce se întîmplă cînd o anumită haină dictează propria conduită în raport cu ceilalţi?

De cîte ori nu vi s-a întîmplat să vă îmbrăcaţi „bine” iar haina de calitate pe care o purtaţi să vă influenţeze starea mentală? Să simţiţi mai multă siguranţă, să aveţi o conversaţie mai fluentă şi să vă integraţi social mult mai lesne? Există, bineînţeles, şi reversul.

Un om al străzii, ignorat şi îmbrâncit de mai toată lumea din pricina aspectului neîngrijit, e primit cu braţele deschise când e pus la patru ace. E drept, transformarea lui pusă la punct de stilişti e

Om al străzii este denumirea uzuală pentru „Persoane adulte fără adăpost” (PAFA) care alcătuiesc o categorie de persoane defavorizate, excluse de la serviciile publice sociale și medicale (ajutor social, cantină socială, sistemul asigurărilor de sănătate, etc.).

În România, Direcția Generală de Evidență a Populației definește prin mențiunile „lipsă act spațiu” și „lipsă spațiu”, situația când:

persoana nu poate face dovada spațiului de locuit asigurat ori, în ultimă instanță, nici nu are efectiv unde să locuiască, iar dacă totuși stă undeva nu are acceptul găzduitorului pentru întocmirea formelor legale.[1] Asociația Médecins Sans Frontières-București a enunțat o definiție mai complexă:

PAFA este persoana care nu are efectiv unde să locuiască (locuință proprie sau cu chirie de stat), iar dacă totuși stă undeva nu are acceptul găzduitorului pentru întocmirea formelor legale.

Acesta se află într-o situație de criză la nivel psihic, de sănătate fizică, social și juridic, situație determinată de absența unui adăpost sau de imposibilitatea de a-și permite unul.

Starea de criză este înțeleasă ca fiind incapacitatea de a-și mobiliza resursele interne (pentru a putea obține un act de identitate, un loc de muncă, pentru a se reintegra în familie) și excluderea de la resurse externe (servicii publice medico-sociale).

Situația în România

Se estimează că România există peste 15 000 de persoane adulte fără adăpost din care mai mult de 5 000 trăiesc în București. A

ccesul acestora la servicii de asistență socială și medicală este foarte dificil, peste 60% dintre ele nu au acte de identitate și sunt atât de desocializate încât și-au pierdut capacitatea de a se adresa instituțiilor și organizațiilor pentru ajutor.

Marea majoritate a persoanelor adulte fără adăpost nu au asigurare medicală, nu știu sau nu sunt capabile să se adreseze instituțiilor specializate pentru ajutor nici chiar în situațiile de urgență.

Peste 25% dintre persoanele adulte fără adăpost au probleme psihiatrice care pot fi diagnosticate prin observare directă, iar 40% au dezvoltat afecțiuni similare psihozelor.